epilare definitiva
fitness
Cosmetica
Aerobic
Electrostimulare
hidromasaj
masaj
impachetari
bronzare dha
Dansuri
oferte nunta
oferte firme
oferte scoli

 

 

7 motive pentru care sa alegi aerobicul

Ti-ai plimbat cainele in ultimul timp? Ai dansat, ai skiat sau ai jucat tenis? Daca ai raspuns "da", macar la una dintre aceste intrebari sau activitati asemanatoare intra in programul tau, inseamna ca ai facut deja primul pas spre aerobic - un sport ce iti pune inima in miscare si iti intareste cavitatea toracica.

"Cand faci aerobic, iti folosesti mai multe grupe de muschi precum bratele si picioarele, si iti imbunatatesti calitatea respiratiei si ritmul cardiac", (Adrian Enisei, medic generalist).
Exercitiul aerobic te poate ajuta sa pierzi din greutate, sa suporti mai bine stresul, sa-ti intaresti sistemul imunitar si reduce riscul anumitor afectiuni. Din cap pana in picioare, aerobicul iti poate imbunatati toate functiile corpului si te face sa te simti mai sanatoasa si mai fericita.

Arderea caloriilor
Corpul tau arde calorii tot timpul pentru a-si mentine activitatile permanente precum respiratia, circulatia sanguina si functiile celorlalate organe. Orice alte activitati pe langa cele de baza cer mai multa energie, resursa care este obtinuta prin arderea glicogenului care este stocat sub forma de carbohidrati si grasime.
Cand participi la exercitiul aerobic, corpul tau arde calorii. Desi caloria din grasime este la fel ca aceea din glicogen, iti poti varia exercitiile astfel incat sa le arzi numai pe cele pe care le doresti. Daca vrei sa arzi grasime, alege o activitate care are o intensitate scazuta sau moderata si care ia mai mult timp, precum mersul, inotul sau dansul.
Exercitiile care dureaza mai mult si au o intensitate mai ridicata (exercitiile anaerobice), precum alergatul, tind sa arda glicogen. Aceste activitati scurte si intense nu vor arde grasimea foarte eficient asa ca nu iti sunt recomandate daca vrei sa slabesti. Si oricum sunt foarte stresante pentru corpul tau in general, iar daca nu esti in forma, risti sa iti suprasoliciti corpul si sistemul cardio-vascular.

De ce sa alegi exercitiile aerobice?
"Exercitiul aerobic iti stimuleaza inima - care este tot un muschi - intr-un mod pozitiv si o ajuta sa fie mai puternica si mai eficienta. Efecte benefice aduce si asupra psihicului. Insa intregul corp obtine avantaje prin practicarea acestui gen de exercitii"

  1. Ai o inima mai puternica. O inima mai eficienta poate pompa mai mult sange pentru fiecare bataie a inimii. Astfel, nu iti vei suprasolicita inima in timpul unui exercitiu mai dificil. Iar cu o inima puternica vei avea o viata mai lunga si mai sanatoasa.
  2. Pierzi in greutate. Combinata cu o dieta potrivita, aerobicul te ajuta sa pierzi din greutate.
  3. Iti imbunatatesti psihicul. Practicarea regulata a exercitiului aerobic te ajuta sa eliberezi endorfina, amortizoarele durerii produse de corpul tau in mod natural. Endorfina reduce si stresul si depresia.
  4. Iti intaresti sistemul imunitar. Persoanele care fac miscare in mod regulat sunt mai putin vulnerabile la bolile virale, precum gripa sau raceala. Exercitiul te ajuta sa-ti activezi sistemul iminitar si sa-l pregatesti in lupta contra infectiilor.
  5. Iti imbunatateste tonusul. Miscarea iti poate da temporar o stare de oboseala, dar pe termen lung, oboseala va fi inlocuita de o stare de confort.
  6. Reduce riscul bolilor. Kilogramele in plus sunt un factor determinant ce contribuie la aparitia bolilor de inima, diabetului si a cancerului. Exercitiul aerobic reduce aceste riscuri dar previne si aparitia osteoporozei, arteritei si cancerului.
  7. Te ajuta sa ai o viata mai lunga. Aerobicul te ajuta sa iti imbunatatesti conditia capilarelor din muschi. Aceasta iti ajuta sangele sa aduca mai mult oxigen catre sistemul muscular si sa scapi mai repede de substantele deranjante din organism, precum acidul lactic. Astfel vei avea o viata mai lunga, mai sanatoasa si cu mai putine dureri.

Despre exercitiul aerobic sau ce pot face 30 de minute pentru organismul tau
Oare 30 de minute zilnice de exercitiu aerobic ar putea fi solutia miraculoasa pe care o cautai? Tinand cont de multiplele avantaje de care ar putea beneficia organismul tau in urma practicarii acestei activitati - precum accelerarea metabolismului, prevenirea afectiunilor cardiovasculare si combaterea stresului - exercitiul aerobic este unul din cele mai bune si, in acelasi timp simple lucruri pe care le poti face pentru sanatatea ta.
Ce se intelege, de fapt, prin exercitiul aerobic? In general, orice activitate care implica miscare, cum ar fi plimbarile, alergatul usor sau ciclismul, care stimuleaza activitatea cardiaca, cresc aportul de oxigen si contribuie la prevenirea unor afectiuni cronice.

Cum raspunde organismul la exercitiul aerobic
In timpul unui astfel de exercitiu este solicitata musculatura bratelor, a picioarelor si a feselor. Fitness-ul aerobic, mai cunoscut sub denumirea de fitness cardiovascular, influenteaza pozitiv activitatea inimii, vaselor de sange si a plamanilor. Atunci cand efectuezi exercitii aerobice, plamanii inspira mai mult aer si deci, folosesc mai mult oxigen pentru a sustine activitatea organismului si surplusul de efort.
Iata ce se intampla in organismul tau in timpul efectuarii exercitiilor aerobice :

  • aportul de oxigen este mai crescut decat in mod obisnuit. Respiri mai repede si mai adanc, pentru a permite oxigenului sa patrunda in sange.
  • sangele circula mai repede si mai intens. Pentru a produce energie si a distribui cat mai eficient oxigenul in sange, inima bate mai repede. Forta fiecarei batai a inimii se amplifica, pentru a creste aportul de sange care este dirijat spre sistemul muscular si, in circuitul firesc, inapoi spre plamani.
  • diametrul vaselor mici de sange (capilarele) creste, la fel si numarul acestora. Pentru ca in tesutul muscular sa ajunga o cantitate cat mai mare de sange, capilarele se dilata si transporta mai mult reziduu acumulat (dioxid de carbon si acid lactic). In timp, capilarele se vor dezvolta in profunzimea tesutului muscular, ceea ce va duce la o mai buna acumulare a oxigenului si, concomitent, eliminarea substantelor reziduale.
  • se evita cresterea exagerata a temperaturii corpului. In mod firesc, organismul "se incalzeste" in urma solicitarii musculaturii. Pentru a compensa cresterea temperaturii, organismul emana caldura, prin expiratie. Un aspect inerent, de care trebuie sa tii cont, este ca, in acelasi timp, pierzi apa si substante minerale importante (prin transpiratie), asa incat nu uita sa te hidratezi corespunzator.
  • este facilitata secretia de endorfine - substante chimice produse de creier ca raspuns la anumiti stimuli. Endorfinele contribuie la reducerea stresului, imbunatatesc starea de spirit si sistemul imunitar.

Prevenirea unor afectiuni cu ajutorul exercitiului aerobic
            Daca urmezi cu regularitate un program de exercitii aerobice, vei putea preveni o serie de boli si, daca este cazul, sa tratezi mai eficient o afectiune de care suferi. Te vei simti mai bine si organismul va raspunde mai prompt tratamentului medical.
Iata cum te poate ajuta exercitiul aerobic:

  • reduce riscul aparitiei bolilor coronariene. Daca ai probleme circulatorii sau cardiace, exerciiile de acest gen contribuie la prevenirea unui eventual infarct.
  • reduce riscul hipertensiunii arteriale si, in general, mentine un nivel normal al tensiunii.
  • imbunatateste proportia de grasimi din sange si echilibreaza nivelul colesterolului.
  • reduce riscul unui eventual atac vascular - deoarece, imbunatatindu-se proportia de grasimi, acestea nu se mai depun pe peretii arterelor (fapt care constituie una dintre principalele premise ale atacului vascular).
  • reduce riscul aparitiei unor boli maligne - intre care cancerul mamar, cancerul de colon, de prostata si cel de endometru.
  • reduce substantial riscul aparitiei diabetului de tip II (denumit si diabetul "de maturitate", apare la persoanele care au trecut de 40 de ani si caracterizat prin faptul ca organismul produce insulina, dar "nu stie" sa o intrebuinteze).
  • exercitiul aerobic te ajuta sa-ti tii greutatea sub control, minimalizand astfel riscul supraponderalitatii sau obezitatii - care constituie un factor favorabil al aparitiei celor doua tipuri de diabet.
  • reduce riscul aparitiilor bolilor virale, prin intarirea sistemului imunitar. Persoanele care practica exercitii aerobice cu regularitate sunt mai putin expuse racelii si gripei - un aspect important in anotimpul rece.

Cum te poate ajuta exercitiul aerobic daca suferi de diverse afectiuni
Daca ai diabet, prin exercitii aerobice iti poti mentine in parametrii normali concentratia de glucoza din sange. Astfel, vei evita complicatiile pe termen lung specifice diabetului - cum ar fi blocajul renal sau bolile cardiovasculare.
Tonifierea muschiului cardiac, fapt care va atrage dupa sine functionarea normala a inimii, evitarea suprasolicitarii acesteia si circulatia optima a sangelui.
Ameliorarea durerilor musculare cronice si a fibromialgiei, prin stimularea cresterii numerice a capilarelor in tesutul muscular. Astfel, muschii vor primi mai mult oxigen si vor fi eliminate reziduurile iritante, cum ar fi acidul lactic.
Intarirea sistemului osos - ceea ce se poate realiza prin exercitii aerobice cu gantere. In felul acesta, se reduce considerabil riscul aparitiei osteoporozei, artritei si a complicatiilor specifice acestora.

sus